Parentime

Diminetile noastre sunt destul de relaxate, nu ne stresam cu ajunsul la scoala foarte tare. Le este servita masa acolo asa ca noi trebuie doar sa ne punem haine sis a iesim din casa. Mama mea vine sa stea cu cea mica. Mai complicate sunt zilele de luni cand eu livrez flori si atunci e nevoie de mai multa rigoare. De cele mai multe ori sotul meu pleaca la birou inainte sa ne trezim, deci suntem ca fetele

Dormim in ritmuri diferite, prin urmare dimineata unii dintre noi suntem fresh, altii ceva mai slow, cumva ca o balanta ale carei talere sunt mereu iertatoare. In plus, natura ocupatiilor noastre, combinate cu aceasta nevoie subconstienta de a fenta sistemul, ne fac sa nu ne grabim nicaieri. Cu exceptia momentelor cand se grabeste mama si atunci democratia se suspenda si ni se mai intampla sa ajungem in pijamale la gradinita si sa ne schimbam acolo. Important e sa ne imbratisam si sa vrem sa ne vedem si mai tarziu

A trebuit sa plecam cu doi copii si un geamantan, sa locuim pe la prieteni, timp de 3 saptamani cat a durat pana am reusit sa ne mutam intr-o noua casa. In aceste 3 saptamani nu stiu cum ne-am fi descurcat fara ajutorul prietenilor/cunoscutilor. Pana la urma nu avem nici o ruda aici, nu avem pe nimeni altcineva decat prietenii, sau cunoscutii care sa ne sara in ajutor. Si au sarit!

Avem cate putin timp cu fiecare – pe Sofia o gadil pe spate ca sa se trezeasca, Petru vine la mine in brate sa il “iubesc” ca sa se trezeasca. Copiii merg la baie sa se spele, iar noi le pregatim hainele de scoala cu care sa se imbrace. Apoi noi intram in bucatarie sa ne bem cafeaua si sa le pregatim lor ceva de mancare, iar ei in timpul asta incep sa povesteasca sau sa se certe/bata, orice numai sa se imbrace nu. Incepem sa strigam la ei, sa le spunem ca intarzie si alte chestii foarte non-democratice. Dar, de fiecare, data reusim sa iesim la timp pe usa si copiii sa nu intarzie la scoala. Noi … in functie de trafic, ni se mai intampla sa nu ajungem la timp.

Pentru ca vinerea pentru noi este o zi de poveste, o sa auziti multe povesti despre lucrurile frumoase care se intampla vinerea. In fiecare vineri, 50 de copii cu mamicile din dotare, sau 20 de mamici cu copii din dotare (depinde de unde privesti lucrurile) se intalnesc in parcul din coltul strazii.

Cum arata diminetile voastre?

Eu ma trezesc la 8.30, pregatesc micul dejun sotului, imi beau cafeaua in liniste, cam la 9.30 se treseste si Emma, de obicei nu vrea sa isi dea pijamaua jos si nici sa ii schimb scutecul, ori vrea sa stea in pielea goala. Ne jucam in camera ei minim jumatate de ora, uneori este nevoie chiar de o ora de joaca pentru ca apoi sa accepte sa o schimb. Apoi mergem in bucatarie, unde pregatim impreuna micul dejun si citim o poveste in timp ce mancam. Daca mai avem timp, apoi ne jucam. De obicei la ora 11.00 iesim din casa, fie ca mergem la inot, calarie sau in parc.

Din interviurile cu parinti persoane publice, din reclame si mini reportaje reiese invariabil concluzia ca parintii ar trebui sa faca toate lucurile mai sus mentionate cu foarte mare usurinta. Parintii obisnuiti, pusi in fata acestei imagini perfecte, ajung sa se intreabe de ce pentru unii pare sa fie atat de simplu iar pentru ei aproape imposibil; ajung sa creada ca nu sunt suficient de buni si ca nu depun suficient efort in meseria de parinte.

Realitatea insa contrazice acest tipar de “parinte perfect”. Oricine ar fi, parintele este o fiinta umana, o persoana cu calitati, cu bucurii, dar si cu limitari, defecte, griji cotidiene si anxietati.

Proiectul fotojurnalistic “Diminetile Parintilor Parentime” isi propune sa darame acest stereotip de “parinte “perfect” si sa arate fata umana, pamanteasca si reala a familiei, cu bune si cu rele, cu frumusetile si vulnerabilitatile ei.

Diminetile noastre sunt ciufulite, calde, insorite (chiar daca afara e innorat), moi, pufoase, frumos mirositoare (indiferent de cine si ce miroase de fapt ), ciocolata cu lapte (Maia – brunetica cu pielea maslinie) amestecata cu ciocolata alba (Timur – blond cu pielea alba ca laptele)…

Daca ai fi putut sa sti un lucru inainte sa ai copii, ce ai fi vrut sa stii?

Ca va trebui sa fac loc in viata mea unei noi dimensiuni, mai mare, mai acaparatoare, mai importanta decat tot de pana la acel moment. Daca pana la momentul primului copil crezi ca esti ocupat stai sa vezi dupa ce il ai pe primul, si pe al doilea…