Opreste-te si asculta-ti copilul!

Astazi Andrei a petrecut o ora in bucatarie. Ne-am jucat de-a “ziua recoltei”, iar el a facut must. A avut curiozitatea si rabdarea de a introduce bob cu bob 1 kg de struguri in blender si de a apasa pe on/off, in timp ce eu bucataream pe langa el.

Vorbim despre acelasi copil care in urma cu un an era diagnosticat cu ADHD, care nu dormea noptile, copil pe care mama lui il tarase pe la specialisti sa afle ce nu e in regula cu el. A se citi dus la neurolog, psiholog, psihopediatru.

Astazi Andrei si cu mine am cantat la pian o melodie pe care eu o ascultam online. Nu a sunat nici pe departe ca originalul, dar as spune ca suntem un duet reusit. Mi-a trebuit un an de invatat si exersat ca sa realizez ca, de fapt, asta ii lipsea copilului meu. Nevoia de a face un duet. Sau un trio. Nevoia de a-l intreba cineva despre nevoile lui, despre dorintele si planurile lui. E greu sa gasesti pe acel cineva intr-o mama vesnic pe fuga, care petrece timp cu copilul ei pentru ca “trebuie”, nu pentru ca “simte”.

Solutia a venit de la sine. Tot ce am avut de facut a fost sa ma opresc si sa ascult. Sa ascult plansul de la 3 dimineata al unui copil care nu isi dorea decat o imbratisare, sa ascult dincolo de datul din picioare din supermarket si sa aud frustrarile copilului care se simte ignorat. Fara sa ii spun sa taca, fara sa il fac sa se simta rusinat ca ii vine sa tranteasca sau sa loveasca. Sa nu imi spui ca tu nu ai simtit niciodata nevoia sa ii dai cuiva un pumn in fata.
Uneori nu reusesc sa inteleg cum am ajuns sa functionam asa. Eu iubesc copilul asta, mi l-am dorit si nu imi pot imagina viata fara el. Atunci de ce imi este atat de complicat sa ii arat lucrurile astea?

Pentru ca mi-au lipsit modelele, pentru ca mi-a fost teama sa nu il rasfat, pentru ca l-am tratat mereu ca pe un subaltern. Ca pe un incapabil. A trebuit sa invete sa vorbeasca pentru a-mi spune ca poate si singur.

Bine ca mi-am revenit. Bine ca m-au inspirat altii si BINE ca Andrei e in multe cazuri mai destept ca mine si imi arata unde gresim amandoi. Mai nou ma asculta atunci cand sunt trista, ma invita sa discutam (in zilele lui bune) si vine cu propuneri absolut senzationale care ma binedispun mereu. De exemplu, acum inchei pentru ca ma duc sa citesc o poveste de sub umbrela cu Spiderman. Povestile sunt mereu mai frumoase cand sunt citite de sub umbrela.

Concluzia: Opreste-te si asculta-ti copilul!
A, si treceti prin Trainingul parintilor eficace! O sa merite fiecare moment!

Alexandra Dinca, mama lui Andrei si Lia si una dintre mamele din comunitatea Parentime

Then I saw her face, now I'm a believer
Not a trace of doubt in my mind.
I'm in love, I'm a believer!
I couldn't leave her if I tried.

I’m a believer (vorba cantecului)…sau cum sa ajungi de la ateu la credincios in 9 pasi/sesiuni

De cand ma stiu am fost si sunt o persoana care se bazeaza foarte mult pe instinct….si pana acum nu prea m-a tradat…well, cu o singura exceptie….dar am scuza ca si mama s-a inselat in situatia respectiva, desi nasul ei este mult mai fin la “mirosit” oamenii si caracterele

Revenind la subiect, cand am aflat vestea minunii ce se “abatuse” peste casa noastra…sentimentele au fost multiple si intr-o gama diversificata…de la frica milenara la auto-asigurari de genul “ hai, mah, ca face lumea copii de mii de ani!”…insa undeva in fundul sufletului stiam ca o sa fie ok, stiam ca nu putem da gres atat de tare daca tot ce facem este din dragoste pura pentru copilul nostru.

Fiecare jumatate a cuplului a reactionat dupa puterile si reperele sale, respectiv taticul a vrut sa se duca la toate cursurile din lume ca sa invete tot ce trebuie….si s-a dus la  ce i-a dorit inima….iar eu l-am luat pe “nu” in brate si nu am vrut sa aud de asa ceva. Nu din cauza ca nu aveam ce invata, era clar ca nu am nici un fel de informatii despre copii, pana la momentul respectiv ei fiind draguti de la distanta si daca apartineau altuia.  Insa instinctul meu imi spunea ca nu am nevoie de aceste cursuri ca sa fac un copil…ca daca trebuie sa ma invete cineva cum sa vorbescu cu copilul meu, cum sa-l cresc, cum sa-l iubesc, daca nu simt toate astea…atunci nu ar trebui sa fac acest copil in the first place.

Am acceptat sa ma duc la cursul de Trainingul Parintilor Eficace pentru ca era tinut de o prietena a jumatatii mele (care intre timp mi-a devenit si mie prietena), dar am dat de la inceput disclaimerul ca “daca nu-mi place ce aud, eu nu mai vin…si nu vreau sa incurc pe nimeni sau sa supar”.

Si asa inceput totul intr-o seara de miercuri intr-o oaza verde si linistita din mijlocul orasului.

Stiam ca voiam altceva pentru copilul meu….voiam sa o cresc cumva altfel decat m-a crescut mama pe mine…nu ca m-ar fi crescut rau/prost ca am ajuns destul de ok, insa cred ca “sa tii bine copii in frau” nu este cea mai buna politica intotdeauna, si ca parte a  ceea ce sunt astazi ca persoana s-a dezvoltat si impotriva a ceea ce incerca mama sa modeleze.

Pana la acel moment credeam ca nu exista decat 2 variante sa cresti un copil: cea cu tinutul din scurt care va educa o persoana “cum trebuie” chiar daca nu neaparat “cum ii e bine”, si cea a “libertatii” absolute in care copilul e lasat singur sa faca ce vrea sau ce poate, dar asta vine cu riscul de crea copilului impresia ca nu-ti pasa de el pentru ca nu esti aproape.

Asa ca m-am dus la trainingul TPE si am invatat ca e ok sa fii imperfect, ca toata lumea face greseli, ca toata lumea este egala si are drepturi egale, ca vei primi mai mult de la un copil pe care il tratezi ca un egal chiar daca are 2 ani, ca si nevoile mele si cele ale copilului sunt la fel de importante pentru ca nu pot sa ma preocup de nevoile lui daca ale mele sunt incalcate, ca mamele “martire” nu sunt mai iubite decat cele care isi cer drepturile, ca viata mea nu se termina pentru ca a inceput cea a copilului meu….de fapt mi-am reconfirmat multe chestii pe care le simteam fara sa le pot verbaliza si am invatat cum sa le verbalizez, am invatat ca poate fi bine pentru toata lumea si ca nu trebuie sa faci compromisuri cu tine pentru fericirea copilului tau, ci sa negociezi cu el pentru satisfacerea nevoilor amandoura in acelasi timp …si fericirea vine pe urma… vine din lucruri marunte, din zambete, din priviri, din imbratisari, etc…dar mai mult decat orice, acum cred ca vine din increderea pe care i-o transmiti copilului tau ca poate face orice pentru ca esti langa el si il vei iubi orice ar face, oricine si oricum ar fi.

Pana la urma am invatat ca dragostea neconditionata pentru copilul tau exact asta inseamna…sa-l iubesti no matter what….insa sa nu uiti ca daca tu nu mai existi ca persoana (cu drepturi si nevoi) …nu mai are cine sa-l iubeasca, nu?

Si acum la 4 luni de la aparitia minunii in viata noastra…pot sa spun cu mana pe inima ca da…I’m a believer….ca tot ce am invatat la curs functioneaza chiar si cu un bebe mic…pentru ca pana la urma Clara este o persoana egala cu noi si trebuie tratata ca atare, chiar daca e mai mica….pentru ca intr-o familie nu exista persoane mari si mici, ci doar oameni.

Mirela Stefanescu mama Clarei, 3 ani

Pentru ca am considerat ca am un copil care imi pune la mare incercare talentul de mama, rabdarea si abilitatile de comunicare, “Trainingul Parintilor Eficace”  nu putea fi decat binevenit. Incepusem deja sa aud in jur vorbindu-se despre educatie fara recompense si pedepse, despre efectele pe termen lung ale etichetarii si desi unele pareau lucruri de bun simt, altele nu imi era clar cum functioneaza.  Ce ar putea fi rau in a-ti lauda copilul? Sau a-i spune zilnic cat e de frumos si destept? Si daca ii dau un “time out” de ce nu e bine?

Cursul a reprezentat in primul rand sansa de a cunoaste oameni deosebiti, Miruna (“trainer-ita” noastra) mi-a fost draga de cum am vazut-o si toate lucrurile aflate in cele 9 sedinte au meritat din plin timpul si banii investiti.

 Rabdarea ramane insa cuvantul cheie. Ascultarea Activa parea la inceput teorie pura cand ma intorceam acasa la baietelul meu. Mesajele de preventie le foloseam fara cine-stie-ce succes. La rezolvarea conflictelor nici vorba sa fi vazut vreun progres in primele 2-3 saptamani. Nu faceam altceva decat sa ma enervez si mai rau ca nu functionau instrumentele cursului.

 Apoi, la un moment dat, am sesizat in vocabularul pustiului meu expresii noi :” am fost dezamagit ca…”, “m-am enervat foarte tare cand..” , “chiar m-am speriat cand..” . Apoi a urmat empatia. Mai multa decat era inainte. “te deranjeaza sonorul de la jocul meu?” . “oo, saracuta de tine (surioara), plangi dupa mami, ti-e dor de ea?”. Cand a inceput sa imi faca Matei mie Ascultare Activa am stiut ca sunt pe drumul cel bun :”Pari obosita”; ” Esti nervoasa?” (da, eram nervoasa, cu bebelusul pe un brat si sacosa de cumparaturi rupta si tot continutul pe jos! ). Ba mai mult decat atat: culmea! chiar si Metoda III functioneaza de cele mai multe ori! Baiatul meu a inceput sa gaseasca el singur diverse solutii:” Pai uite cum putem face... Iti convine?”

Mi-e draga atmosfera pe care o avem acum in casa, sunt mult mai relaxata stiind ca am in copilul de 6 ani un partener serios de dialog dar cea mai mare satisfactie o am cand dezamorsez situatii delicate in prezenta apropiatilor care initial erau sceptici in privinta “cursurilor pentru parinti”.

Magda Comanescu, Mama lui Matei (7 ani) si a Anei (1 an)

Atat de intuitiv si totusi atat de ravasitor!

Informatiile primite la acest curs mi-au restructurat atat ceea ce stiam (credeam) despre interactiunea cu cei mici, cat si informatiile pe care le detineam despre comunicarea inter-umana in general. Dar, mai ales, m-a invatat lucruri noi despre mine, m-a ajutat sa ma cunosc mai bine, astfel incat sa ma raportez mai sanatos la ceilalti.

Schimbarile pe care le-am vazut in urma instrumentelor primite la curs au fost debusolante la inceput, insa constientizarea cutumelor de comunicare, dar mai ales implicatiile utilizarii lor, m-au facut sa-mi doresc sa ma adresez altfel, in primul celor dragi.

Am inceput sa aplic incet incet noile tehnici invatate cu pustiul nostru (ce-i drept destul de stangaci la inceput) si desi initial parea fara niciun rezultat, am fost uimita sa descopar, nu dupa mult timp, ca baietelul (de 2 ani pe atunci) a inceput sa-si recunoasca sentimentele (ba mai mult decat atat, chiar si pe ale noastre) si sa genereze solutii la probleme, incuranjandu-ma astfel si dandu-mi speranta ca putem construi relatie ALTFEL, speciala intre noi, asa cum mi-o doream.

Pana intr-o zi cand, aflandu-ma intr-un conflict la serviciu pentru dezamorsarea caruia epuizasem toate solutiile clasice pe care le putusem identifica, am realizat ca singura mea sansa era ascultarea activa - instrument invatat in cadrul Trainingului Parintilor Eficace. Si a functionat! Chiar si in acest context si mult mai repede decat reusisem cu fiul nostru (sa fie oare pentru ca pe adulti nu-i mai asculta nimeni, sentimentele lor nu sunt auzite cu adevarat?!).

 
Aceasta experienta mi-a intarit convingerea ca abordarea Trainingului Parintilor Eficace este cheia comunicarii eficiente cu persoanele din jurul nostru.

Progresele sunt vizibile in ambele contexte in care imi petrec cel mai mult timp - familie si serviciu - pe masura ce noile abilitati de comunicare se slefuiesc, convingerea mea ferma fiind ca Trainingului Parintilor Eficace reprezinta piata de temelie pentru orice relatie sanatoasa.

Este, fara indoiala, cea mai buna investitie facuta pentru dezvoltarea mea si recomand cu tarie cursul tuturor parintilor care isi doresc copii independenti si fericiti, angajatorilor care aspira la angajati responsabili si implicati si oricarei persoane care tanjeste dupa relatii pline de sens.

Mirabela VLAD - mami de baiat de 2.8 ani si de fetita in devenire si Sef Serviciu Suport Clienti in cadrul BCR Leasing IFN SA